Fit and Health

Vindem…Sport

Scrie un comentariu

Deși s-au înmulțit manifestările sportive care se adresează tuturor, începători și avansați deopotrivă, la fel de numeroși sunt cei care mănâncă junk-food- sau mai pe românește: mâncare nesănătoasă ( ca să nu zic: prostii). E un paradox, nu-i așa?! Mai cu seamă că am văzut cum cei care se duc și fac ceva sport prin sălile (și ele răsărind ca ciupercuțele după ploaie, prin cartiere) la care și-au cumpărat un abonament, sezonier și el, și unde și-au propus să Slăbească (desigur!), dau fuguța, fuguța – căci după atâta ”efort” a scăzut nivelul de…”energie”- unde credeți?! să…MĂNÂNCEEE, în oraș. Ce?! Cum spuneam: nesănătoșenii ( cuvântul nu există în dicționar, dar așa mi s-a părut că mai fac economie de cuvinte).

La început mi s-a părut cam anapoda și chiar nu întelegeam cum stă treaba, cu timpul însă, și mergând pe la mai multe săli pentru a face mișcare, am înțeles fenomenul: Sportul/ Mișcarea a devenit …TRENDY!!! Știți ce bine sună să te lauzi prietenilor că mergi la sală să faci…”mușchi”, să ”slăbești”, să…să…să?! Treaba este că dacă ar și face ceea ce tot spun într-una, ar fi bine, însă mersul la sală a devenit ceva comercial. Ne laudăm cu ceea ce facem fiecare la sală, postăm filmulețe (de proastă calitate), facem mișcare după ureche, unii dintre noi chiar dăm sfaturi altora, căci nu-i așa, după câteva luni de ”sală” deja suntem profesioniști.

Ba, mai mult, unii se fac și ”instructori” și …vedem toți ce se întâmplă prin sălile de fitness: adolescenți care folosesc aparatele în mod aiurea (mișcari necontrolate și nefirești), fete care sunt puse să facă exerciții pentru zone ale corpului care nu ar trebui dezvoltate ( vezi zona trapezului), PT-i care se joacă pe smartphone-uri fără să verifice dacă omul care îi plătește (și unii chiar percep niște tarifeeee!!) execută corect și lista poate fi foarte lungă, din nefericire.

Așa cum suntem unici, în mod sigur, nu poate să existe un așa-numit Sport universal. Sunt sigură că toți ați observat că la gimnastică majoritatea fetelor sunt scunde, așa cum baschetul este pentru persoanele peste o medie , standardizată, de înălțime. Deci în mod sigur oamenii care se hotărăsc să facă mișcare, din diversele lor motive, ar trebui consiliați asupra formei de mișcare care li s-ar potrivi scopului urmărit, conformației corpului, tipului metabolic, vârstei, nivelului de pregătire fizică și nu în ultimul rând, stării de sănătate. Câți instructori, PT-i se ghidează după aceste lucruri?! Puțini. Foarte, foarte puțini și aceia au TARIFE! Dacă s-ar înțelege că Sportul este de fapt un ”obicei” care trebuie să țină toată viața, că orice formă de Mișcare nu trebuie să fie asociată unui scop cu limită de timp (să slăbesc, să fac pătrățele), că a ajuta/ antrena o persoană să aibă o altă compoziție corporală – nu înseamnă să o faci dependentă de ”serviciile” tale, ci să îi arăți/ demonstrezi că Sportul este un mod de viață, pe viață; că îi ești mai mult decât un instructor, care îi zâmbește comercial, îl pune să facă niște exerciții aruncându-i un: ”hai că poți!”, ar fi foarte bine. Însă…mai nou vindem Sport!!

Am fost și client și acum sunt și instructor: ca și client nu am găsit niciunde un om care să mă ghideze în a învăța tainele exercițiilor pe care să le fac la sală, iar apoi devenind, din pasiune pentru Sport, instructor am început să învăț, să aplic, să eșuez în anumite exerciții sau programe, să învăț din nou și să înțeleg că Sportul nu se poate face niciodată ”după ureche” și că este nevoie de implicare, dezvoltare, disciplină și multă, multă practică. Altfel…se poate numi oricum, dar nu Sport, iar Mișcarea percepută și/sau promovată drept ceva comercial…se va banaliza, într-un final, din nefericire!

Până la noi exerciții, vă îmbrățișează a voastră,

RoseAnna (adică Dana Mohor-pentru cine nu știe, încă)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s